„Emigreniada” reprezintă un corp poetic exploziv în care limba funcționează ca un mijloc de reprezentare și un mecanism de dezbrăcare a realității post-dictaturale și neoliberale târzii. Cititorul, asemenea unui spectator într-un documentar istoric, întâlnește corpuri comercializate, fosile culturale și reziduuri autoritare. Limba dezvăluie regimul de decădere generalizată și absurditate. Corpul înscrie exploatarea, dorința, trauma istorică; povestește experiența migrației și alienării și construiește un anti-spațiu în care limba devine un câmp de conflict între privat și colectiv, sacru și profan, reflectând cu brutalitate și ironie fluiditatea violentă a experienței contemporane elenistice (și globalizate).

POEME DIN CARTE

Marco camarad de gașcă, Marco creștin socialist,
scandalul bisericesc și redactorul-șef
sub supraveghere, Marco poziție fără semnătură,
plictiseală cravatată a adjunctului care lingușește
adjuncții înfășurând structuri și deportări
cu rapoarte de progres, Marco minge pentru primire
și minge pentru avertizare, Marco băţ
în patrulă, Marco informator și ipocrit, neutru,
cu isteria mediocrității și picioarele
în conspirație, dă-l pe străin lui Iosif,
străinul este otravă în fântână, dă-l
pe negroidul fugărit, curățare și foarfecă,
moartea este portar din Erevan,
marca cu un cuvânt turcesc, rasa mea, rasa
mea trădată la bariere, rasa
mea eretică la baricadă, aduc sirmaia
din bordelurile din Smirna, hai de la demiurg=
Marco, complicii tăi cântă spasmele
ucigașului, împart pastile și pașapoarte, nimeni
nu rămâne în urmă în religia religiei tale:
Dumnezeu jură să ucidă, Dumnezeu nu întreabă.

Domnule ucigaș
cu stelele morților
pe fruntea înghețată
tu care ai răspândit nebunia
în bestia poporului
tu care ai dărâmat orașul
cu mâna unui cămătar
păzește frații mei de
lacrimi și sfinți
dă furia sângelui
mamei mele
[n-am altă mamă]
și nu
spune că m-am rupt
sunt străin înaintea ta
ca orice tată.