Aproape, frumusețea există în valea îndepărtată. Acolo unde respiră trei măști, un arlechin roșu, o femeie din carton. Toți cu o semnătură pe tâmplă. Orice speranță ar fi irațională, doar întoarcerea în pădurea albă contează.

Povestea se schimbă împreună cu focurile de armă și păsările care fug speriate. Toți demonii s-au adunat în jur. Oamenii sunt pierduți. Ferestrele sunt din nou umede. Cad în pat – mă cufund împreună cu lucrurile mărunte ale zilei noi care mereu vine. Doi pești morți pe farfurie, toată afacerea o înșelătorie.

Parchetul alunecă periculos. Casa a devenit un han, iar despre taurul trist știe totul, pe măsură ce rădăcinile copacilor îmbătrânesc pe pielea lui. Nu există îndoială, crima este inteligentă ca un zbor de pasăre. Mărturisirea nu s-a făcut niciodată. Corbul zboară jos.

Ce anume dă sens țării. Setea devine nebunie, astfel începe rezistența. Popoarele vor să trăiască. Timpul trece, nu mai este sânge de pierdut. Adevărul fără glume este că devenim ruine, nevrednici pentru cei care sângerează.