Se aude adesea, și este corect, opinia că fiecare generație creează propria sa traducere pentru marii scriitori ai antichității. Totuși, este la fel de corect că anumite traduceri, recunoscute pentru fidelitatea, calitatea și etica lor, devin la rândul lor texte clasice.

Asemenea lucrări cu valoare atemporală sunt, fără îndoială, și traducerile Iliadei și Odiseei realizate de N. Kazantzakis și I. Kakridis, monumente deosebite ale limbii neohellene care au câștigat aprecierea filologilor și dragostea cititorilor încă de la prima lor apariție, în 1955 și 1965, respectiv.

Cei doi traducători credeau că greaca modernă trebuie scrisă utilizând sistemul de tonuri monotone. Însă, dorind să facă traducerile poemelor homerice accesibile publicului larg, au decis să le publice în sistemul poltonic pe care toată lumea îl învăța și îl folosea în acele vremuri. Prin această reeditare în sistem monotonic, cele două lucrări capătă forma pe care traducătorii ar fi preferat-o de la bun început.