Kazantzakis a urmărit literar, printr-un discurs simplu și concis, să transmită la scară mondială esența ideilor sale filozofice. A fost un om de oțel, deoarece Odiseea sa este cel mai mare epopeu al rasei albe.

După studiile juridice la Universitatea din Atena, a ucenicit pe lângă filozoful francez al vieții Bergson la Paris, unde a redactat o teză despre filozofia dreptului și a statului la Nietzsche. A pus în centrul reflecțiilor sale modul de viață al omului, modelându-se mai ales după „pôs bioteon” al lui Socrate, adică cum trebuie să-și trăiască o persoană viața.

Gânditorul cretan s-a adâncit în izvoarele și idealurile nu doar ale antichității clasice, ci și ale curentelor ideologice precum și ale celor mai importante opere literare ale lumii. A pus libertatea și iubirea față de om în vârful scării valorilor, deoarece tema centrală a fost unirea omului cu Dumnezeu prin lupte continue și neîncetate.

Deviza lui era: „Iubește omul pentru că ești tu însuți”. Încerca să armonizeze tendințele forțelor opuse, poziția și opoziția, în sinteză și reconciliere, ascultând cu atenție ambele părți în problemele disputate. Nu dorea să se îmbogățească, ci a dăruit averea sa celor nevoiași.

Scopul vieții și l-a pus în evitarea „frisonului” pe care îl simte cineva în fața prăpastiei și „tremurul de pe prag” al bucuriei. În statul său ideal, avea ca idol o lume liberă, pașnică, fraternă și divin creată.

Situația oribilă cu războaiele extenuante succesive împotriva civililor nevinovați și copiilor, existența încă a regimurilor nedemocratice și autoritare, scandalurile guvernamentale, crimele monstruoase în continuă creștere și lăcomia fac astăzi opera lui mai actuală ca niciodată.

Deținerea armelor nucleare doar de câteva state creează automat liberi și robi.