Practicile sociale sunt echivalente cu funcțiile din spațiul urban și extraurban și compun un mozaic de practici și utilizări. Aceasta înseamnă că există atât de multe funcții și utilizări ale spațiului câte practici sociale. Când acestea sunt percepute, se reflectă în spațiu și sunt instituționalizate.

Interpretarea utilizărilor terenului reprezintă un proces diagnostic deosebit de critic, care se situează între doctrina juridică și realitatea istorică, socială, precum și economică. Astfel, timpul istoric se transformă într-un instrument interpretativ pentru utilizarea terenului.

Totuși, utilizarea terenului nu este determinată doar de prioritatea abordării istorice, ci caracteristica sa principală este dinamica de echilibrare pe care o exprimă spațiul determinat de aceasta, care primește de fiecare dată noile nevoi sociale și economice.

Întrebările la care încearcă să răspundă acest studiu sunt: dacă economia accesului transformă nucleul fiecărei utilizări a terenului într-un asemenea grad încât să producă efecte diferite asupra spațiului față de cele prevăzute de planificare și legislația urbanistică. În cele din urmă, care sunt caracteristicile particulare ale nucleului fiecărei utilizări a terenului?