Predarea științelor vieții este un obiectiv cultural, iar promovarea educației biologice extinse constituie o imperative morală. În această lucrare se urmărește identificarea și examinarea unor dimensiuni filosofice – antropologice esențiale ale științelor vieții, precum și perspectiva pedagogică și didactică asupra acestora, cu accent pe conceptele de biofilie și biofobie.

În acest context, perspectiva bioetică asupra presupunerilor darwiniene ale originii comune și unicitații ființelor vii este examinată împreună cu perspectiva pedagogică a principiului moral al reverenței (Ehrfurcht) față de lumea vie. Educația către biofilie, locuirea în natură și conexiunea experienței copilului cu cunoștințele de biștiință reprezintă pe de o parte dimensiuni antropologice definitorii ale pedagogiei științelor vieții, pe de altă parte condiții fundamentale ale eficacității pedagogice a cursurilor de biologie, bioetică, mediu, dar și teoretice, așa cum evidențiază și utilizarea literaturii în prezenta lucrare.