Au trecut 50 de ani de la invazia turcă în Cipru și căderea dictaturii din aprilie, perioadă care reprezintă durata de viață a celei de-a III-a Republici Elene. Este, așadar, firesc ca fiecare dintre noi să dorească să facă o evaluare. Adevărul este: ce Grecie am preluat, care a fost Grecia pe care ne-am visat-o și în ce Grecie am ajuns să trăim? Aceasta înseamnă că evaluarea trebuie să se desfășoare în câmpul real al istoriei și nu al idealizării sau hagiografiei acesteia. Pentru că cel care susține că răspunsul este „sfârșit bun, toate bune” fie este pur și simplu naiv, fie minte.
Pe baza acestui raționament am încercat să realizăm un omagiu diferit, cu caracter critic, asupra celor deja petrecute. Din păcate, apele nu sunt mai adânci; sunt, probabil, secetoase. Exact asta credem că a vrut să spună Antonio Gramsci vorbind despre epoca monștrilor. Este, acum, nu numai o chestiune morală și istorică de restabilire, ci și o necesitate politică să recunoaștem că restabilirea Democrației în Grecia, în iulie 1974, a rezultat ca urmare a distrugerii Ciprului. De asemenea, este necesar din punct de vedere istoric să subliniem că ascunderea independenței șubrede reprezintă o crimă conștientă prin omisiune. Republica Elenă și Republica Cipriotă sunt două state șubrede care continuă să nu poată exercita drepturile lor suverane.
Realitatea, prin urmare, este diferită de cea aparentă. Restaurarea politică, după cum dezvăluie datele, nu a modificat și nu a schimbat structurile complexe de dependență ale țării. Dimpotrivă, rafinând anumite aspecte față de trecut, fiind presată și de radicalismul popular, a dat formă unor noi forme mai moderne de dependență, exact așa cum le-am trăit în ultimii 15 ani și așa cum s-au reflectat în guvernarea deschisă a țării de către troica și în ipotecarea bogățiilor publice pentru 99 de ani.
Falimentul general actual, incontestabil al țării, este cel mai mare și mai semnificativ indicator al evaluării restaurării politice. Sărbătorile lumii politice pentru cei 50 de ani, fără o referire specială la faliment, la ceea ce acesta lasă ca lanțuri pentru țară pentru deceniile următoare și la ce mutilări sociale și naționale implică, reprezintă marea provocare. La aceasta și la întrebările și dilemele pe care le pune încearcă să răspundă, cu argumente, cei douăzeci și cinci autori ai acestui volum.
