Peninsula Iberică, Grecia, Fenicia. Trei regiuni culturale ale Mediteranei antice pe care marea nu le separa, ci le aducea în contact permanent. Meșteșugari, cunoștințe, tehnici, obiecte circulau de pe țărmurile uneia dintre regiuni pe celelalte, iar Doamna din Elche este unul dintre cele mai impresionante exemple ale interacțiunii fertile generate de aceste schimburi.

A fost descoperită întâmplător la 4 august 1897 în vechea Eliki iberică, la mică distanță de Elche, la sud de Alicante. Inițial a fost expusă la Luvru, apoi s-a întors în Spania, la Muzeul Prado. Este considerată nu doar una dintre cele mai importante opere ale artei iberice, ci și un simbol al Spaniei.

De-a lungul secolelor, Doamna din Elche a provocat numeroase discuții și interpretări în lumea arheologiei. Datorită particularității bijuteriilor sale, oamenii simpli din Elche au văzut în ea o „regină maură”. Arheologul francez Pierre Paris a remarcat la ea „o adevărată frumusețe grecească”, în timp ce regimul franchist a folosit monumentul drept mărturie a continuității neîntrerupte a civilizației iberice în Spania.

Povestea Doamnei din Elche este un exemplu caracteristic al modului în care arheologia modelează istoria culturală și narațiunile naționale.