Moștenitor al absenței tale
aplecat într-un amfiteatru de hârtie
hrănesc cu ceea ce memoria poate suporta
florile unui Eden întunecat.
În această grădină necrofagă
printre prădători carnivori —
vânătăi, mușcături
frânturi, oase măcinate —
până când, în cele din urmă,
cei care dispar
devin flori.
După premiatul Acesta, cerul de jos, Giannis Antiochou revine cu o lucrare care refractă lumea ca un loc postbelic. Un teritoriu nu literal, ci existențial, istoric, spiritual și, prin urmare, lingvistic. Poezie care nu consolează, ci funcționează ca o cutie neagră a sfârșitului uman. Scene de război, frânturi de memorie, urme digitale, rupturi teologice, corpuri fragmentate. Un dosar dens de fragmente care se mișcă la marginea limbajului și a credinței. O poetică a sfârșitului care nu cere înțelegere, ci includere în stânjeneala prezentului.
