Lucrarea Sfântului Grigorie de Nyssa „Despre zidirea omului” reprezintă una dintre cele mai strălucitoare etape ale gândirii creștine, încercând să răspundă la întrebarea veșnică: „Ce este omul?”
Potrivit lui Grigorie, omul nu este o ființă întâmplătoare, ci „methorios”, adică granița dintre lumea materială și cea spirituală. Dumnezeu, asemenea unui gazdă previdentă, a creat mai întâi întregul univers ca un palat măreț și doar când totul era pregătit, a introdus omul în acesta. Omul nu intră în creație ca sclav, ci ca rege și conducător, înzestrat cu „chipul divin”.
„Zidirea după chipul lui Dumnezeu” constituie temelia demnității umane. Pentru Grigorie, acest chip nu se găsește în trup, ci în calitatea sufletului. Caracteristica dominantă a acestuia este liberul arbitru, libertatea absolută a voinței. Omul este singura ființă care poate alege drumul său, să iubească și să creeze, reflectând astfel atributele Creatorului său.
În același timp, Grigorie privește cu admirație anatomia trupului. Nu îl consideră închisoarea sufletului, ci un instrument perfect. Descrie mintea ca pe un muzician și trupul ca pe o liră; așa cum muzica nu se limitează la o singură coardă, ci se răspândește în întregul instrument, tot astfel mintea insufle fiecare celulă a existenței umane.
În final, textul se încheie cu o notă de speranță față de degradare și moarte. Grigorie explică că starea noastră actuală, plină de slăbiciuni și nevoi, este temporară. Omul este destinat învierii, o stare în care trupul se va transforma, pierzând povara degradării și dobândind strălucirea sa primordială, „luminiscentă”, revenind la comuniunea deplină cu divinul.
