Nu știu dacă poate fi descris ca iertare. Dar acum cea mai puternică amintire pe care o am de la el este că prima dată când i-am auzit vocea îmi cânta: „Atunci vei avea părul bine pieptănat... Va veni, vai, vremea, ascultă-mă și pe mine...”
„Din păcate, însă, viața noastră plină de lipsuri, deseori nu ne lasă curajul să scriem nici măcar două cuvinte. Întotdeauna te voi ține minte”.
Totuși, există și momente când durerea te blochează din nou. Îți pierzi în ea simțul timpului. În curând se vor împlini trei ani, sau poate doar o clipă.
Ai fi făcut multe de atunci, dar și nimic. Ai fi pierdut, dar și câștigat. Ai fi uitat, dar vei aminti încă. Te-ai fi schimbat, și totuși vei fi aceeași. Vei fi liberă, dar vei auzi din când în când trosnetul lanțului.
Și durerea, ca un fier, va trece peste lenjeria albă a inimii tale, cu toată paradoxalitatea ei, pentru a o șifona pentru puțin. Iar apoi timpul pur și simplu va continua, oprindu-se, însă, de câte ori va fi nevoie.
