Δενδρινώ este o narațiune cu un stil eliptic care pătrunde în anii Războiului Civil și încearcă să exploreze experiența umană prin viața eroilor, care, deși sunt ființe unice, în același timp pot fi văzuți ca figuri umane arhetipale.

De pe coperta din spate a cărții: „Marika nu s-a trezit în dimineața aceea ca în toate celelalte. Cu toate treburile zilei în minte. Avea un sentiment bun despre cum vor decurge lucrurile. Însă ceea ce nu știa era că noaptea o va găsi cu gustul pământului umed în gură. A deschis ușa și a stat pe prag. Fără mâneci. A privit spre șura de paie din marginea curții. Deodată, mintea i s-a golit de grijile zilnice care încercau, din obișnuință, să se trezească în ea. Privirea i-a urcat muntele. Și l-a imaginat pe o culme, privind spre ea. Totul era aranjat. Nu era ușor, dar știa că îl va găsi. Până la următoarea zori vor fi împreună. Muntele nu o speria.”