Andreas Timotheou, CUVÂNTUL INTERIOR și alte povești din adâncuri

Cuvintele interioare ale poeziei

Vii cuvinte nenăscute

și stai într-un colț bizar

să creezi o potecă.

Zi de zi insiști

o îmbrățișare mai mare,

o promisiune ascunsă a întotdeauna.

De aceea îți spun,

fără vărsare de sânge nu se scriu poezii.

În patul nostru cald

plâng ani de singurătate

și înfloresc poteci cu ciclamen

sărbătoare la sosirea ta.

(Cuvântul interior)

A noua colecție poetică și al zecelea volum al lui Andreas Timotheou, care în ultimii cincisprezece ani este o prezență puternică în viața literară din Cipru și Grecia. Acum trei ani a făcut senzație o altă lucrare poetică a sa, de această dată Haină a durerii, publicată în onoarea a 100 de ani de la nașterea iubitei sale Maria Callas. Callas reia locul ei în această colecție poetică prin Traviata, dar și prin celebra operă a lui Donizetti, Anna Bolena, în poezia „Trupul lumii”: Mă întind pe nedreptate / și zorii regină / îmi povestesc cu fidelitate vie / ceața timpului. / Tremur, cât pot lucidă / pentru ce crește / întind o masă în neînțeles / și țin capul sus / pe o farfurie împodobită. Nimicul / nimicul lumii noastre / și totdeauna acel salvator / următorul răsuflu, / jurământul pe care făuritorul meu / îl mai îndeplinește.

„Poezie, mi-ai fost sprijin / deși am fost mincinos”, scrie în ultima poezie „A zecea prezență” Andreas Timotheou, care în căutarea disperată a trecerii sale din întuneric în lumină, din „anii tăcerii” și „anii rușinii” subliniază procesul eliberator al artei - purificarea, din orice povară grea care apasă în drumul nostru prin viață. Adăugând în aceeași poezie: M-am ascuns sfânt în cuvinte / am căutat pretexte / pentru scaparea din prigoană. / O mângâiere neîntreruptă / m-a ținut / din fațetele labirintice ale nopții / până ce liniștea a stabilit / lumina unei zile albe.

O poezie care stă ferm pe picioarele ei (și în inima noastră) citind viața în culorile soarelui așa cum o naște de fiecare dată iubirea: - Dacă desparți iubirea în silabe / vei mai iubi? / - E prea devreme pentru minuni, / când vorbește trupul. Regulă sau excepție / în țesătura timpului vom deveni iubirea, / vom deveni poezia.

Mici instantanee cu perle care conțin esență în poemele scurte-bonsai, impecabile ca estetică și sensibilitate, din „Gânduri scoici” și în poeziile „Scufundare mică”: Am devenit marinar pentru tine / mamă, / navă de hârtie / care mă îneacă, și „Botez”: Animalele noastre sunt lacul Siloam / fără îngeri și apă / devin grijă divină / antidot și vindecare / atingere și vedere și spirit.

Unul dintre definițiile speciale pentru Cipru unicat în poezia „Locul meu”, un imn (și o călătorie) pentru insula Afroditei: Locul meu o scară neclintită în timp. Ne oprim la fiecare poezie a colecției. Să amintim simplu „Când voi crește” cu un hiperrealism liric special. Să ne oprim indicativ la versuri împrăștiate din carte: voi lăsa în urmă amintirea bleu / și câteva cuvinte necunoscute / doar pentru cei care m-au sărutat / în luna iulie. Clipesc pleoapele / clopotele tăcerii, / picură tăcere augustul, / fără rămas-bun / dar cu un bine ai venit / îl agățăm de rever.

Îmbrăcămintea, dantela, haina rămân elemente sacre și în această colecție. O relație mistică care dă suflare și continuitate unind trecutul în prezent, dar și spre viitor, vezi și poezia „Grijă minimă”: Când din mormântul Tău / scot iarba sălbatică / mă tem că săvârșesc o hulă.

„Miner de dragoste / extrag / fiecare rezistență / ca să te trăiesc”, scrie Andreas Timotheou care sapă de fiecare dată poezia ca să găsească cuvântul-refugiu. Colecția este dedicată partenerului său Arthur. O carte aparte, cu multe regionalisme, 15 silabe, o acompaniere muzicală frumoasă la fiecare cuvânt ce conține cu maturitate, adevăr și esență fiecare poezie: Nor înroșit / iubirea drept ciudat al poeziei / când întunecă lacul. / Clipele nu au cunoaștere / doar amintire.