În căldura albă, cerul este opac, aerul greu și lumina intensă. Un singur călăreț se minunează de atmosfera apăsătoare a câmpiei necunoscute în care pătrunde. Exilul din patria sa italiană, precum și un mândrie înnăscută și încăpățânată îl împing înainte, în inima Provancei și în epidemia acută de holeră care a devastat țara în anii 1830.

Aici, Giono conduce o narațiune halucinatorie, lirică, în care mirosurile mortale, contracțiile violente ale celor afectați de boală și frica unui popor confruntat cu forțe naturale insurmontabile sunt palpabile. Moartea pătrunde în roman, dar Angelo nu încetează să călătorească, evitând blocajele și carantina impusă de trupe – căutând chiar adăpost temporar pe acoperișurile unui oraș – hotărât să-și găsească prietenul din copilărie, Giuseppe. Alții i se alătură pe drum și îl părăsesc. Doar tânăra Pauline de Théus, care primește calm intrusul ce într-o noapte coboară de pe acoperișuri, se dovedește a fi o tovarășă de călătorie demnă.