Imperiul Bizantin, cu prezența sa de o mie de ani în istoria mondială, este învăluit în admirație pentru bogăția și strălucirea culturii sale. Cu toate acestea, la fel de admirabil este modul în care a supraviețuit atâtea secole într-un mediu strategic sumbru, respingând constant atacuri ale inamicilor care, în general, aveau avantajul numerelor, fără a dispune de resurse materiale și umane inepuizabile sau de adâncime strategică.

Problema strategică era că, cu puține resurse, trebuia să facă multe. Bizantinii știau că nu puteau să își învingă inamicii, precum aveau predecesorii lor romani, prin utilizarea brutei forțe. Armata lor, extrem de bine antrenată și profesionistă, dar costisitoare, era permanent inferioară ca număr. Nici nu avea sens să extermine un inamic, deoarece în locul acestuia apărea imediat altul, la fel sau mai periculos.

Au realizat că trebuia să apeleze la diplomație, să se impună prin forța blândă a influenței lor culturale, religioase și politice, să corupă inamicii cu „subvenții” și să îndrepte cu stimulente avantajoase un inamic împotriva altuia. Succesul lor se baza pe venituri sănătoase, pe cel mai avansat sistem fiscal al epocii, pe o birocrație eficientă și pe colectarea și procesarea neîntreruptă a informațiilor despre vecinii lor, prieteni sau dușmani.

Armata bizantină a învățat să se adapteze la fiecare situație strategică, neezitând să copieze metodele de succes ale inamicului. Dispunea de multe tipuri de trupe care colaborau între ele, o multitudine de arme și un vast repertoriu de tactici pentru fiecare ocazie. Era reticentă să se angajeze în bătălie atunci când nu era asigurată supremația zdrobitoare și certitudinea victoriei, deoarece știa că nu este suficient să câștigi o bătălie atunci când scopul este să câștigi războiul.

Culminarea percepției strategice bizantine este înregistrarea principiilor de bază ale acțiunii într-o serie de manuale care ne permit să reconstruim fiecare aspect al vieții în armata bizantină, de la stadiul instruirii până la momentul conflictului victorios. Bazat pe rezultatele celor mai recente cercetări în studiile bizantine, autorul analizează surse originale și extrage din acestea un diagrama a „codului operațional” bizantin, schițând astfel „modul bizantin de război”, demonstrând motivele pentru care Imperiul Roman de Est, adică Bizantin, a supraviețuit cu opt secole întregi mai mult decât omologul său din Vest.