Autorul, în studiul de față, examinează dintr-o perspectiva comparativă și istorică ascensiunea, căderea și moștenirea curentului politic al eurocomunismului. Concentrându-se pe partidele comuniste din Italia, Franța, Spania și pe cel mic, dar cu o influență specială, KKE interior, în perioada anilor '70 lungi, care se extinde de la ruptura din 1968 până cu puțin înainte de prăbușirea lumii comuniste, abordează un moment decisiv în evoluția stângii europene.

Poziția de bază este că eurocomunismul a fost o încercare politică îndrăzneață care a încercat să redea un orizont strategic și coerență mișcării comuniste europene, în fereastra de oportunitate deschisă de criza dublă a modelului sovietic și al celui vestic, dar și în limitele vremii. „Partid al luptei și partid al guvernării”: aceasta a fost combinația politică originală pe care au încercat-o eurocomuniștii, având în vedere atât radicalismul mișcării, cât și un pragmatism reformist, legătura transformării socialiste cu problema statului și a puterii, cu democrația liberală și o societate pluralistă, prin relația lor competitivă și simbiotica cu social-democrația și în perspectiva conturării unui plan politic la scară europeană.

Eurocomunismul este în același timp un nod care leagă trecutul de prezentul stângii europene. În ciuda înfrângerii sale istorice, a definit și continuă să definească ca fiind determinantă, deși contradictorie, moștenirea orientărilor stângii radicale post-comuniste de astăzi în Europa.

Ion Balabanidis s-a născut la Salonic în 1980. A studiat drept și științe politice în Grecia și Franța. Este doctor în Politică Comparată de la Universitatea Panteion și absolvent al Școlii Naționale de Administrație Publică. Participă la comitetul editorial al revistei Probleme Contemporane și este cercetător științific asociat la Centrul de Cercetări Politice de la Universitatea Panteion. Cartea de față reprezintă o versiune elaborată a tezei sale de doctorat.