Land Rover-urile negre goneau mormăind pe străzile întunecate ale Londrei. Fără ca nimic să le oprească drumul, au traversat rapid metropola, trecând pe roșu și zburând prin intersecții.
Singură pe bancheta din spate a unuia dintre ele, Ali Sheridan privea pe fereastră fără să vadă nimic. Ochii îi erau roșii și umflați de la plâns. Gândul îi era blocat la imaginea lui Carter, singur pe aleea întunecată, cu pumnii ridicați. Și la gardienii lui Nathaniel adunându-se în jurul lui. A scăpat, și-a asigurat pentru a mia oară pe sine însăși. Cumva a reușit. A scăpat. Dar adânc în suflet știa că nu era adevărat. Acum
înțelegea totul. Jerry Cole îi spusese să ia cu ea la întâlnire pe cineva în care avea încredere. Și acum Ali știa de ce. Ia cu tine pe cineva în care ai încredere, ca Nathaniel să poată să ți-l ia. Ia cu tine pe cineva în care ai încredere, ca Nathaniel să poată
să-l omoare. Așa cum l-a omorât pe Joe. Trăgând zadarnic de mânerul încăpățânat al ușii, și-a înecat un sughiț. Nu putea să iasă din mașină. Nu putea să se întoarcă la el. Ușile erau încuiate de sistemul central al vehiculului. Această mașină
era o închisoare.