Corpul principal al cărții lui Nitsa Lule este corespondența părinților ei, Kostas Lule și Maria Lule, din familia Bartziota, din închisoare, exil și ilegalitate, și poartă stigmatul Greciei post-război civil.
Corespondența Lule începe din munți și din Războiul Civil din 1949 și se încheie în mai 1974, puțin înainte de căderea juntei colonelilor. Închisoarea Averof, Aegina, Leros, Oropos, Yura, Alikarnassos, Etsedin, Spitalul Agios Pavlos pentru Deținuți... Întreaga perioadă a anilor de piatră trece prin aceste scrisori, atât cele schimbate de cuplu, cât și cele scrise de copiii lor, Nitsa și Dimitris, sau adresate lor.
Acestea sunt scrisori înmuiate în credința de oțel în lupte și viziuni pentru un viitor mai bun, dar și înmuiate în durere, deoarece sunt scrise departe de cei mai iubiți oameni cărora li se adresează.
... Așa am trăit viețile noastre. Din '49 până în '74. Până când democrația a venit în țara noastră. Mă enervez când aud pe unii oameni spunând: "De fapt, nu avem democrație." Memorie scurtă. Toți știm asta. Dar de la scurt la inexistent, mai este mult de mers. Da, prietene. Ai democrație pentru că poți vorbi, citi, cânta, înjura LIBER!
Mă enervez când îi aud vorbind despre conserve și Meligalades și ignorând cealaltă parte a monedei, care include exterminare, închisori, tortură, exil, execuții. Generația mea și generația Politehnicii au împovărat pe cei mai tineri cu datorii, șomaj, corupție și un viitor incert. Nu au dreptul să-i împovăreze cu sângele vărsat de ici și de colo. Țara noastră are nevoie de unitate. Discordia nu a ajutat pe nimeni, nicăieri...
