Până recent, tranziția era considerată un caz de succes în construirea unui sistem democratic solid. Potrivit acestei perspective, tranziția de la dictatură la democrație a fost lină, aceasta s-a stabilit rapid, iar perioada care a urmat a fost caracterizată de realizări politice, sociale și economice care promiteau un viitor mai bun.
Cu toate acestea, odată cu declanșarea crizei economice, în sfera publică a prevalat un discurs conform căruia așa-numita "cultura a Tranziției" este responsabilă pentru multe, dacă nu pentru toate, problemele societății grecești: relații clientelare, organizarea de tip breaslă a statului și economiei, fenomene de violență și lipsă de lege, abatere fiscală, corupție, populism.
Aceasta este o nouă interpretare a istoriei recente, care pune sub semnul întrebării și contestă ceea ce a fost considerat până acum realizări. Dezbaterea publică recentă a necesitat investigarea și înțelegerea istorică a acestei perioade. Prin utilizarea critică a cercetărilor anterioare importante și formularea de noi întrebări și crearea de noi domenii, acest volum colectiv reflectă temele, tendințele și direcțiile studiilor contemporane asupra Tranziției. Diferite contribuții examinează politica memoriei, curentele ideologice și culturale ale epocii, atitudinile și comportamentele tinerilor, acțiunile colective și practicile sociale, relația complexă dintre politică și cultură, posibilitățile abordării comparative a "tranzițiilor" de la regimuri autoritare și dictatoriale la democrație. Cartea încearcă să evidențieze mozaicul bogat al Tranziției grecești, de la căderea dictaturii până la criza recentă, în cadrul său istoric, dincolo de idealizarea sau demonizarea necritică.