Interiorul unui apartament. Uși. Fereastră. Mobilier. Un bărbat bate cu disperare la ușa băii.

O: Antonia!... Nu face prostii!... Ieși de acolo!... Vorbește-mi!... Ce vrei să faci?... Ascultă... s-ar putea să ai dreptate... Eu... eu sunt de vină pentru toate... Dar te rog... ieși... Deschide ușa... Să vorbim ca oamenii!... De ce transformi totul într-o tragedie, nu înțeleg! Of, Doamne! Cum e posibil să nu putem rezolva problemele noastre cu rațiune;

(Se apleacă și se uită prin chedă.) Ce faci acolo acum? Ești nebună? O nebună, o inconștientă! Asta ești!

(În colț, în prim-plan, se aprinde un mic proiector pe o femeie, în timp ce întreaga altă scenă rămâne în întuneric.)

H: Nebuna și inconștienta, cea încuiată în baie sunt eu. (Proiector pe el.) Celălalt, acela care țipă și mă roagă să nu fac scandal este soțul meu...

O: Antonia! Ieși afară, te rog!

H: Nu este prima dată când mă enervéz, ies din minți și înghit un cocktail de diverse pastile: „Mogadon”, „Feminol”, „Veronal”, „Metadon”, „Chimbalgin” și două supozitoare „Nizidin” tăiate în bucățele!...

O: Antonia! Antonia!

H: Totul vine din gura! Așa e! O dată și bun!

O: Spune ceva, pentru Dumnezeu!