Mulți au susținut că poezia lui Kăyam este mistică. O altă opinie, care explică mult mai convingător farmecul exercitat de Rubaiyat, susține că hedonismul aparent anacreontic al lui Kăyam nu este alegoric, ci exprimă un profund scepticism și o nesfârșită tristețe pentru "starea umană": Moartea ne pândește, și atunci când plecăm nu ne vom întoarce; această viață de aici este Raiul. Așadar, trăiește clipa, pentru că aceasta este singura consolare pentru o existență fără sens: bea-ți vinul, găsește bucurie alături de prietenii tăi și fă dragoste. Ceea ce ne propunem este ca versurile lui Kăyam să sune ca niște greci curgători atunci când sunt citite cu voce tare. De asemenea, s-a făcut o încercare de a păstra intact umorul subtil și sarcasmul poetului, emoționanta sa simplitate, jocul aluziilor sale, surprizele imaginii pe care le oferă cu generozitate, realismul versurilor, sensibilitatea sa pământească și profunda umbră a melancoliei sale. Fără îndoială, poezia lui Kăyam este atemporală și are o relație absolută cu prezentul și cu noi.