Textele cărții mărturisesc o reflecție constantă de peste zece ani (1957-1969) a lui Roland Barthes asupra îmbrăcămintei, pe care o considera un fenomen social total. Această reflecție va culmina, de altfel, cu strălucita analiză semiotică a cărții sale Sistemul modei (1967).

Pornind de la viziunea lui Saussure pentru o știință totală a semnelor, autorul se îndepărtează de istoriografia tradițională a îmbrăcămintei (cu inventarierea detaliată a hainelor valoroase din trecut sau corelarea acestora cu „spiritul vremii”) și aplică îndrăzneț cuceririle lingvisticii în studiul îmbrăcămintei. Ne îndeamnă să vedem îmbrăcămintea nu ca o perpetuă reînnoire, ci ca un sistem reglat de o profundă regularitate.

Această aventură interioară a formelor îmbrăcămintei trebuie studiată înainte de a fi corelată cu orice eveniment istoric. Pentru că îmbrăcămintea, dincolo de funcția sa pur practică și estetică, îndeplinește în principal, ca sistem, o funcție semnificativă.

Pentru o mai bună explicare, autorul va defini teoretic concepte precum dandișism, detaliu, modă, chic, distincție, gust. „Moda este, în esență, o imitare colectivă a unei inovații normale. Chiar și atunci când folosește ca alibi exprimarea individualității sau, așa cum spun astăzi, a ‘personalității’, este, de bază, un fenomen de masă, foarte pe plac sociologilor, deoarece descoperă în aceasta exemplul privilegiat al unei dialectici clare între individ și colectivitate.

[…] Moda este o instituție și nimeni nu poate crede astăzi că produce distincție: doar demodat este un concept care produce distincție. Cu alte cuvinte, dintr-o perspectivă de masă, moda este întotdeauna percepută doar prin contrariul său: moda este sănătatea, este moralitatea, iar demodatul este pur și simplu boala sau devierea sa.” Roland Barthes