Nicio răutate și niciun defect nu aveau loc în om. Deși finit, era perfect; deși finit, avea plenitudinea asemănării cu Dumnezeu, plenitudine necesară pentru împlinirea scopului său.

Și care era scopul său? Să devină templu al Dumnezeului infinit, veșnic și suprem. Mintea omului trebuie să fie mintea lui Dumnezeu, cuvântul său să fie cuvântul lui Dumnezeu, spiritul său să fie unit cu Spiritul lui Dumnezeu, iar caracterul său să aibă trăsături divine.

Locuirea lui Dumnezeu în om constituie, cu alte cuvinte, unirea lui Dumnezeu cu omul. Astfel, omul-creație devine părtaș al naturii divine. Cine ajunge la această stare, este numit - și devine cu adevărat - Dumnezeu prin har!

Într-o astfel de stare am fost chemați cu toții de Creator la zămislirea strămoșilor noștri. (fragment din Cuvântul despre Om)