»Trebuie să găsim modul de a vorbi fără pasiune despre așa-numitele deviații sexuale, adică abaterile de la funcția sexuală în ceea ce privește zonele corporale și obiectul sexual. Neclaritatea limitelor în care ar putea fi încadrată așa-numita viață sexuală normală, în funcție de rase și perioade, ar trebui să fie suficientă pentru a liniști criticii excesivi.

Nu trebuie să uităm că dintre aceste deviații, cea mai respingătoare pentru noi, dragostea carnală a bărbatului față de bărbat a fost, pentru un popor cu o cultură cu mult superioară celei a noastre, poporul grecesc, nu doar acceptată, ci mai mult asociată cu funcții sociale importante.

Fiecare dintre noi depășește, în felul său, limitele înguste ale normalului în viața sa sexuală personală. Deviațiile nu constituie nici bestialitate, nici tendințe degenerative în sensul paroxismului. Ele se datorează dezvoltării fragmentelor care sunt incluse în predispoziția sexuală nediferențiată a copilului, fragmente ale căror reprimare sau orientare către scopuri non-sexuale superioare –metamorfozarea lor– determină forțele motivaționale ale unei părți semnificative a realizărilor noastre ca oameni civilizați.

De asemenea, un caracter specific al tuturor deviațiilor este că ignoră scopul fundamental al sexualității, și anume reproducerea. Din păcate, orice activitate sexuală care, renunțând la reproducere, caută plăcerea ca un scop independent, este considerată deviantă. Astfel, percepem că ruptura și schimbarea de direcție în dezvoltarea vieții sexuale se datorează subordonării scopurilor reproducerii. Tot ceea ce se întâmplă înainte de această schimbare, tot ceea ce neagă subordonarea menționată anterior, tot ceea ce vizează doar atingerea satisfacției, este caracterizat cu denumirea deloc lăudătoare de „deviere” și, prin urmare, cu a ceea ce este disprețuit.

»Putem astăzi susține că deviațiile au la bază ceva înnăscut, dar ceva înnăscut în toți oamenii, ceva care oscilează în intensitate ca predispoziție și așteaptă să fie evidențiat de diferitele influențe ale vieții. Este vorba despre rădăcini înnăscute, care uneori suferă o reprimare insuficientă (reprimare) și, prin urmare, pot evolua, în mod lateral, în simptome patologice, pot extrage o parte semnificativă a energiei sexuale, în timp ce în cele mai favorabile cazuri, între cele două extreme, pot conduce –printr-o restricție adecvată și alte procese psihice– la ceea ce numim viață sexuală normală». – ZIGMUND FREUD

IMAGINEA COVRIGUI ANDY WARHOL Portretul lui Sigmund Freud, din seria Zece portrete ale evreilor din secolul XX, 1980