Impunerea dictaturii militare în Grecia în 1967 a fost interpretată inițial de Iugoslavia ca un plan american mai amplu pentru promovarea politicii americane de control asupra Mediteranei și asupra sudului Balcanilor, ceea ce a dus la stagnarea relațiilor bilaterale.

O mobilitate în relațiile bilaterale a fost înregistrată după invazia sovietică în Cehoslovacia în 1968 și proclamarea doctrinei Brejnev. Între 1970-72, relațiile bilaterale au intrat într-o fază de încălzire. La aceasta au contribuit: climatul de detensionare în relațiile Est-Vest, teama Iugoslaviei de o apropiere mai strânsă a Greciei de Bulgaria, orientarea Iugoslaviei spre SUA și China și alți factori.

În ciuda propagandei din Skopje, Atena și Belgrad nu considerau problema macedoneană ca un obstacol în dezvoltarea relațiilor bilaterale. Apropierea sovieto-iugoslavă din 1973/74 și eliminarea riscului sovietic au dus la o regresie în relațiile greco-iugoslave, în corelație cu evenimentele din Grecia.

Iugoslavia susținea financiar lupta antidemocratică a grecilor și în special pe cea a KKE (Intern) care considera drumul iugoslav spre socialism ca un model.

Spyridon Sfetas este profesor asociat de Istorie Balcanică la A.P.T.