Corpul nu minte niciodată... Atunci când ne îmbolnăvim, când suferim de depresie, când cedăm în fața anorexiei nervoase sau oricărui tip de dependență de substanțe... Există o luptă interioară în noi între ceea ce simțim și ceea ce ne-am dori să simțim.

Pe de o parte, este corpul nostru, care păstrează intactă amintirea istoriei noastre personale, și în special a abuzului pe care poate l-am suferit din partea părinților noștri în copilărie; și, pe de altă parte, este spiritul nostru și dorința noastră - conform cerințelor Eticii și ale educației tradiționale - de a-i iubi și onora pe părinții noștri, indiferent de ce s-a întâmplat, chiar dacă ne-au abuzat.

Această carte analizează cu multe și variate exemple - multe din viața marilor autori - efectele, uneori dramatice, ale acestei dispute, dar și motivele pentru care, astăzi, mai există încă speranță.

Nu, nu suntem obligați să rămânem 'copii buni', dacă părinții noștri ne-au rănit și dacă continuă să utilizeze șantajul emoțional. Da, depinde de noi să acordăm atenția cuvenită semnalelor de avertizare pe care ni le trimite corpul nostru.

Da, la finalul acestui drum dificil pe care trebuie să-l parcurgem pentru a reexamina istoria relației noastre cu părinții noștri, putem găsi adevărată liniște interioară și libertate.