Între cele două războaie mondiale a fost etapa de tranziție esențială pentru conturarea actualului chip al scenei neoelenistice, iar teatrul său a fost, într-o mare măsură, muzical.

Într-o epocă în care circulația de noi cântece, lansarea de noi tipuri de îmbrăcăminte, învățarea dansurilor moderne și adoptarea unor maniere de bună comportare se desfășurau toate în același loc, anume pe scena Operetei și a Spectacolului, studiul vieții acestor două genuri devine interesant nu doar din perspectiva teatrală, ci și dintr-o acoperire socială mai largă.

Apogeul la care acest teatru a reușit să ajungă în perioada 1928-1936 a început să scadă sub presiunea regimului din 4 August și a competiției cinematografice. Până atunci, însă, lăsase în urmă aproximativ 1000 de lucrări, care au fost baza pentru succesele viitoare ale cinematografului grec și a instalat pe scenă, pe lângă dichotomia tematică sărăcie-bogăție, care a trecut și ea în cinematografie, un pantheon de eroi comici, care au continuat să fie populari până la începutul anilor 1970.

În volumul al doilea al acestei studii se examinează activitatea diverselor specializări teatrale (actori, autori, muzicieni, scenografi, regizori, coregrafi), în timp ce cititorului i se oferă o serie de instrumente pentru o utilizare mai bună a studiului în ansamblu: bibliografie, tabele de date statistice, programări de spectacole, extrase din recenzii, indexuri.

[Extras din textul de pe coperta din spate a ediției]