Poezia, acționând în plină libertate, ne conduce la conștiința că nu suntem chiar atât de liberi. Poezia, prin laudă adusă iubirii adevărate, ne arată cât de puțin ne-am îndrăgostit. Poezia, distingeând Moartea, ne amintește că aceasta ne așteaptă. Poezia ne poate separa, atunci când noi devenim o masă de nefiresc. Lucrurile sunt simple: poezia face toată munca murdară.

Cu sau fără intervenția 'înaltă' a cercetării literare, Bukowski a fost un ștafetă al unei serii de poeți de frunte: Villon, Coleridge, Whitman, Cendrars, cummings, Berryman etc., care au împins poezia spre o limbă cât mai directă și activă, exprimând fiecare cu particularitățile sale, proporțiile și formulările unei viziuni paralele - adesea limitate - care s-a diferențiat și continuă să se diferențieze de recepția universală și coordonată.

'Ceea ce contează cel mai mult este cât de bine mergi prin foc'. În cazul lui Charles Bukowski, aceasta este mai mult decât o simplă expresie. Este formularea-declarație a vieții poetului însuși. Opera sa este la fel de pătrunsă de aceasta și nu necesită nimic mai mult decât o lectură calmă și binevoitoare.

[Extras din textul introducerii ediției]