Cel mai important lucru al operei scriitoricești a lui Plutarh este, după cum se recunoaște în mod unanim, Vitele paralele, adică biografii paralele, în perechi, ale unui politician sau general grec și unul roman, numărul total fiind de 48, dintre care s-au păstrat 46.

Desigur, a scris și Etica, numeroase tratate având ca teme virtutea, teologia, religia, politica și rolul filosofiei în formarea caracterului, în special al oamenilor de stat, ale căror alegeri și acțiuni au depins întotdeauna de viața celor care erau conduși.

Cu toate acestea, se pare că cu Etica sa nu simțea că își îndeplinește scopul obiectiv de a influența oamenii din vremea sa și de a-i întoarce pe calea virtutii, într-o perioadă în care Imperiul Roman atingea apogeul și se îndrepta spre declinul inevitabil.

Așadar, s-a îndreptat către biografiile marilor politicieni și generali din trecut, pentru a oferi exemple mai clare și umane - modele de urmat pentru marile lor momente sau pentru a evita activitățile lor ilicite. Între primele alegeri se numără Solon cu Poplicola, Temistocle cu Camillus, Aristide cu Caton, Pericle cu Fabius Maximus, Alcibiade cu Marcius, Pelopidas cu Marcellus, Alexandru cu Cezar, Agisilaus cu Pompei, Dimitrie cu Antonius și alții.

Plutarh în Vitele Paralele declară clar că nu scrie istorie și nici nu își concentrează interesul asupra înregistrării celor mai remarcabile fapte ale lor, ci cu personaje reale și cu situații adevărate radiografiază lumea lor sufletească și oferă cititorilor materialul istoric necesar pentru a înțelege caracterul bărbaților celebri și comportamentul lor moral.

Astfel, într-un mod magistral, Plutarh reflectează și îmbină cunoașterea trecutului cu necesitatea unei înălțări morale a popoarelor și conducătorilor, într-o perioadă cu simptome aprinse ale decadenței.