Lucrez de ceva vreme la "Cichila" lui G. Seferis. O poezie dificilă, multidimensională, ruptă și uneori unită din punct de vedere intern. M-am chinuit mai mult decât oricând în încercările mele de a mă apropia de texte literare. Și asta din cauza structurii sale.

Am realizat mai bine decât oricând că pictura este înainte de toate, și mai presus de toate, compoziție. Compoziția este cea care redă o stare și "ilustrează" un obiect. Relațiile deci dintre elementele picturale și, în cele din urmă, dintre părțile constitutive ale unei forme creează condițiile picturii, adică de reprezentare artistică a vieții.

Orice altă încercare de pictură bazată pe condiții naturaliste este condamnată la eșec. Nu înregistrează viața, ci reprezintă o aluzie mizerabilă și sărăcăcioasă a acesteia, un simbolism slab. În acest caz, opera de artă nu poate decât să devină un semn cu referințe conceptuale la viață și realitate, dar nu o prezență a vieții. Prin urmare, nu este deci pictură, adică scriere a vieții.

(Giorgos Kordis)