Cel mai important lucru scris de Plutarh este, de comun acord, Visele paralele, adică biografii paralele, în perechi, ale unui politician sau general grec și al unui roman, numărând 48, dintre care au fost păstrate 46.

Desigur, a scris și lucrările Etice, o mulțime de disertații despre teme precum virtutea, teologia, religia, politica și rolul filozofiei în formarea caracterului, în principal al oamenilor publici, ale căror alegeri și acțiuni au influențat întotdeauna viața celor conduși. Totuși, se pare că cu lucrările sale Etice nu simțea că reușește să atingă obiectivul său de a influența oamenii din epoca sa și de a-i îndrepta spre calea virtuosului, într-o perioadă în care Imperiul Roman își atingea apogeul și se îndrepta spre declinul inevitabil.

Așadar, s-a orientat către biografia marilor politicieni și generali din trecut, pentru a oferi exemple mai concrete și umane - modele de urmat în marile lor momente sau pentru a evita activitățile ilegale ale acestora. În prima linie a alegerilor sale se află Solon cu Poplicola, Temistocle cu Camillus, Aristide cu Caton, Pericle cu Fabius Maximus, Alcibiade cu Marcius, Pelopidas cu Marcellus, Alexandru cu Cezar, Agisilaus cu Pompei, Demetrius cu Antonius etc.

Plutarh, în Visele paralele, declară clar că nu scrie istorie și nici nu își concentrează interesul asupra înregistrării celor mai notabile fapte ale acestora, ci, cu persoane reale și cu situații adevărate, analizează lumea lor interioară și oferă cititorilor materialul istoric necesar pentru înțelegerea caracterelor oamenilor celebri și a comportamentului lor moral.

Astfel, într-un mod deosebit, Plutarh reflectează și îmbină cunoașterea trecutului cu nevoia de înălțare morală a popoarelor și conducătorilor, într-o perioadă cu simptome puternice de decadență.

[Fragment dintr-un text de prezentare a editorului sau a ediției]