Stilul familiar al dramaturgului "existentialist" lipsește din Nekrasov. Sartre însuși menționează într-un interviu că a scris o farsă-satiră care reproduce structura societății. Astfel, se justifică și utilizarea numelui real, pentru a reda nuanța necesară de realism.

Cu această lucrare se demitizează fața imaculată a unei anumite părți a presei, a oamenilor puternici-reprezentanți ai fiecărei societăți, se dezvăluie punctele întunecate ale realității politice, precum și adevărații vinovați sau suspecții obișnuiți ai acestei planete.

Sartre a vizat cu Nekrasov ceva ce nu a preocupat sarcina sa anterioară, renașterea sau chiar reînviorarea teatrului lui Aristofan, având speranța că, în acest mod, va putea să se adreseze și să atragă un public mai larg, acela al mulțimii populare.

[Fragment din textul de pe coperta din spate a ediției]