Dacă vom trăi încă un veac –vorbesc despre viața colectivă, care este adevărata viață, și nu despre micile vieți pe care le trăim individual– și avem cinci sute de lire pe an și fiecare avem o cameră a noastră? Dacă ne obişnuim să avem libertatea și curajul de a scrie exact ceea ce gândim? Dacă ne vom desprinde puțin de sufrageria comună și vom vedea oamenii nu întotdeauna în contextul relației unuia cu altul, ci în relație cu realitatea? Ca și cu cerul și copacii sau orice altceva așa cum este în realitate…

Dacă ne confruntăm cu faptul, pentru că este un fapt, că nu există un braț de care să ne apucăm, ci că ne îndreptăm singure și că relația noastră este cu lumea realității și nu cu lumea bărbaților și femeilor, atunci va exista ocazia ca poeta moartă care a fost sora lui Shakespeare să își recupereze corpul pe care l-a sacrificat de atâtea ori.

O carte-oglindă pentru emanciparea feminină, un text revoluționar de la emblematică autoare britanică.