Această mică lucrare este simplă și elegantă. Include proză vigurosă, robustă, cu forță și vitalitate masculină, și un stil delicat, rafinat, cu eleganță și grație feminină. Când citesc Oku no Hosomichi (Drumul îngust spre adâncurile Nordului), câteodată mă ridic brusc în picioare și aplaud, iar alteori îmi aplec umil capul, profund impresionat. Alteori aștept cu nerăbdare să mă îmbrac cu impermeabilul meu din paie și să încep o călătorie similară, iar alteori sunt mulțumit să stau nemișcat și să îmi imaginez peisajele fermecătoare ale traseului trecând prin fața ochilor mei. Asemenea impresii și emoții de o asemenea frumusețe au fost acumulate de pensula sa în această carte, demne de pietrele prețioase despre care se spune că sunt create din lacrimile vărsate de sirene (Kōjin). Ce călătorie, și ce talent a avut omul care a trăit-o! Ce păcat doar că acest mare om devine acum foarte slab, iar o ceață albă se adună pe sprâncenele lui. – SOURIU, Începuturile verii Genroku 7 (Aprilie 1694)

DRUMUL ÎNGUST SPRE ADÂNCIMILE NORDULUI (Oku no Hosomichi), ultima și cea mai desăvârșită lucrare a marelui poet japonez Matsuo Bashō (1644-1694), este considerată una dintre capodoperele literaturii japoneze clasice. Este un jurnal de călătorie scris în spiritul haikai-ului, în care proza și poezia sunt împletite armonios într-un ansamblu poetic unitar, reînnoind literatura tradițională de călătorie. Tema sa este marea călătorie de cinci luni pe care a făcut-o Bashō, ultima dintr-o serie de călătorii înapoi în interiorul Japoniei în ultimii zece ani ai vieții sale.

Bashō, un maeștru consacrat al haikai-ului, a pornit, la o vârstă matură și cu sănătatea slăbită, în primăvara anului 1689 din capitala Edo (Tokyo) împreună cu discipolul său Sōra, pentru cea mai îndepărtată și obositoare călătorie în provinciile aproape neexplorate ale Japoniei de Nord și pe țărmul vestic al Mării Japoneze. Această călătorie, poetică și cu un profund conținut spiritual, implică o căutare a trecutului și o conexiune cu acesta, prin vizitarea unor locuri lăudate de vechii maeștri și poeți.

Cu toate acestea, călătorul-poet din Oku no Hosomichi nu caută doar urme ale artei de odinioară; el caută ceea ce și cei vechi căutau, „adevărul artei poetice”, precum și formarea unei noi poezii haikai, astfel încât să fie în același timp poezie ortodoxă și neortodoxă, veche și nouă, stabilă și mereu în schimbare, susținută de valorile clasice și implicată în simplul și cotidianul. Așadar, călătorind, el va reînnoi memoria literară, va reconfigura peisajul și va redefini însăși noțiunea de călătorie și esența sa poetică. Oku no Hosomichi dezvoltă o nouă percepție asupra călătoriei ca element primordial al existenței umane, conform căreia „viața este călătoria, călătoria este acasă”. Bashō a finalizat lucrarea puțin înainte de moartea sa, după repetate corecturi și o atenție de patru ani.

Obiectivul său a fost să asigure unitate, adâncime și substanță prin densitate și multiple alternări în stil, limbaj și conținut, creând un anumit model poetic și de călătorie pentru discipolii săi și perspectiva viitoare a haikai-ului.

DATE BIOGRAFICE

MATSuo KINSAKU (BASHŌ) este unul dintre cei mai importanți inovatori ai tradiției poetice japoneze. S-a născut în 1644 în Ueno, în provincia Iga, dintr-o familie săracă de samurai, și la vârsta de douăzeci și nouă de ani s-a mutat la Edo (actualul Tokyo), unde s-a consacrat ca profesor al haikai no renga și haikai, creând un cerc de discipoli și patroni, care vor forma ulterior Școala Bashō.

În paralel, a studiat și a practicat budismul Zen. La apogeul faimei sale, în 1680, s-a retras într-o căbănuță la marginea Edo-ului, ducând o viață ascetică, și s-a dedicat haikai-ului, stabilind treptat stilul său personal. În total, au fost publicate Șapte Antologii ale Școlii Bashō. Poetul a conferit haikai-ului o finețe estetică, eleganță, profunzime spirituală și sensibilitate, păstrând în același timp umorul, o dispoziție ludică și o relație cu lumea cotidiană.

În opera sa se împletesc cunoștința profundă și continuitatea tradiției clasice cu o dispoziție neconvențională și căutarea unei perspective continuu noi. A evidențiat autonomia poetică a versului inițial de șipruze (cunoscut astăzi ca haiku) din compunerile renga și a fost primul mare autor de scurte texte care îmbină poezie și proză (haibun). Fără casă și dependențe materiale, a călătorit în ultimii zece ani ai vieții sale în cele mai îndepărtate provincii ale Japoniei, într-o căutare spirituală și poetică, răspândind în același timp principiile estetice ale Școlii Bashō. Rodul aventurilor sale îndelungate sunt cinci jurnale de călătorie cu proză poetică, cel mai desăvârșit fiind Oku no Hosomichi. Bashō a murit la Osaka în 1694, în timp ce călătorea, cu sănătatea slăbită, pentru a răspândi discipolilor săi noul său ideal poetic pentru haikai.