Primo Levi (1919-1987) nu își examinează experiența în lagărele naziste ca pe un accident al istoriei, ci ca pe un fapt exemplar care permite să înțelegem până unde poate ajunge omul în rolul de călău sau de victimă.

Care sunt structurile ierarhiei unui sistem autoritar și care sunt tehnicile de anihilare a personalității umane? Ce ființe locuiesc în "zona gri" a colaborării? Cum se construiește un monstru? A fost posibil ca cineva să înțeleagă din interior logica mașinii de exterminare? A fost posibilă revolta?

Și încă: cum funcționează memoria unei experiențe extreme? Primo Levi nu se limitează la a descrie acele aspecte ale lagărelor de concentrare care au rămas întunecate până astăzi, ci face un bilanț pentru a lupta împotriva familiarizării și acceptării umilinței caracterului uman.

Scriitorul își oferă răspunsurile în această ultimă carte a sa despre lagărele naziste, care, cu puțin înainte de moartea sa, încheie trilogia începută cu "Dacă acesta este omul" (1946 - ed. Agra, 1997) și "Armistițiul" (1963).

"Cei `Care s-au scufundat și cei care au fost salvați` este o explozie, și anume vulcanică, tocmai pentru că este neașteptată... Treptat, cumulativ, de la un murmur la altul, conduce la dezvăluire, la expunere - cineva poate urmări arderea care însoțește topirea." New Republic