Cu Freud, fără Freud, împotriva lui, noțiunea de arhivă amintește fără îndoială de un simptom, o durere, o pasiune: arhiva răului, dar și cea care distruge, exilează, antrenează chiar și principiul arhivei, adică răul radical.

Se ridică atunci o infinitate, incomparabilă, întotdeauna ca o obiecție, 'ca o durere a arhivei', așteptarea fără orizont al așteptării, absoluta nerăbdare a unei dorințe pentru memorie.

[Fragment dintr-un text de prezentare a editorului sau a volumului]