Consider că funcția ipotetică a intelectualului nu este atât de mult să 'creeze' critici, cât să pună sub semnul întrebării tot ce sau pe oricine care nu se află în criză, dar sunt extrem de convinși de corectitudinea poziției lor. Trebuie ca un intelectual să intervină, ori de câte ori consideră că este necesar, în neregulile țării sale, sau ar trebui să tacă - așa cum susține Umberto Eco - când nu are nimic semnificativ de spus, când nu cunoaște pe deplin subiectul gândirii sale?

Pornind de la această întrebare, Antonio Tabucchi, abandonând pentru o vreme literatura sa preferată, se îndreaptă spre eseistica combativă subliniind că da, de ce nu? oricine poate să-i reproșeze lui Platon că nu a găsit un remediu pentru gastrită.

În același timp, în discuție este implicată de către autor o veche poveste din 1972, când un ofițer de poliție din Milano, acuzat de expulzarea unui interogat pentru o bombă mortală a unui anarhist, a fost de asemenea găsit ucis de persoane necunoscute. Ca instigator moral al asasinării ofițerului Calabresi a fost condamnat la 22 de ani de închisoare (după o serie de șapte procese contradictorii) un intelectual, Adriano Sofri, fost lider al Lotta Continua, o organizație de extremă stângă, și cei doi tovarăși ai săi.

Exact lui Sofri îi adresază Tabucchi cele două scrisori deschise care constituie această gastrită combativă, ciudată, dar extrem de interesantă. Din nou se pune în discuție rolul intelectualului, al discursului său, al dreptului și datoriei de intervenție.

Volumul include introducerea lui Bernard Comment din prima ediție, publicată la Paris în 1997, cronica cazului Sofri și un scurt biograf despre autor.