Întrebarea ce este știința nu a primit un răspuns științific. Ultima descoperire a epistemologiei anglo-saxone este că științific este ceea ce este recunoscut ca atare de majoritatea oamenilor de știință. Aceasta înseamnă că nu există nicio metodă obiectivă de a considera știința ca obiect al științei și omul de știință ca subiect.

Dificultatea de a cunoaște științific știința este amplificată de caracterul paradoxal al acestei cunoștințe. Astfel: Progresul fără precedent al cunoștințelor este însoțit de un progres incredibil al ignoranței. Progresul aspectelor benefice ale cunoștinței științifice merge mână în mână cu progresul caracteristicilor dăunătoare și fatale ale acesteia.

Progresul crescut al puterilor științei este însoțit de o slăbire socială din ce în ce mai mare a oamenilor de știință de a participa la formarea și controlul acestor puteri. Puterea este fragmentată la nivelul cercetării, dar funcționează concentrat și interconectat cu politica și economia.

Progresul științelor naturale generează regres și influențează problemele sociale și personale. În cele din urmă, și acesta este cel mai important, procesul de cunoaștere-putere fragmentată tinde să ducă, dacă nu se opun rezistențe din interiorul științelor însăși, la o transformare totalitară a semnificației și funcției cunoașterii.

Cunoașterea nu mai este creată pentru a fi gândită, meditata sau discutată ca ființe umane pentru a ne îmbunătăți percepția asupra lumii și a ilumina acțiunea noastră în interiorul acesteia, ci este produsă pentru a fi stocată în bănci de date și a fi gestionată de forțe anonime.