Vislava Śimborska, o creatoare de frunte a Europei postbelice, poeta „experienței și înțelepciunii”, așa cum a numit-o un important critic din Polonia, nu a acceptat niciodată rolul de „autoritate efemeră”. Ori de câte ori era invitată să comenteze versurile sale, obișnuia să răspundă în felul următor: „Aceasta este o întrebare foarte bună, vă rog veniți primăvara, pentru că am nevoie de puțin timp să mă gândesc la ea”, sau „O întrebare foarte bună, poate ca răspuns să scriu o poezie?”.

Chiar și în discursul său de acceptare a Premiului Nobel pentru Literatură, a preferat un modest „nu știu”, o frază umilă dar atât de semnificativă pentru ea, deoarece acolo se rădăcinează stilul său delicat și ironic, într-o continuă uimire care mișcă căutarea nesfârșită în mijlocul creației incerte și a realității sale complexe. Un pilon central în opera inegalabilă a Vislavei Śimborska este reflecția asupra semnificației complexe a destinului nostru.

De altfel, avea darul de a evidenția cele mai invizibile aspecte ale lucrurilor presupus nesemnificative din viața de zi cu zi. Citim poezia ei și suntem însoțiți aproape neîncetat de sentimentul uimitor care, de altfel, reprezintă și principalul motor al propriei sale „filozofii poetice”. Această uimire ține atât de macrocosmos cât și de microcosmos, se referă la om, care poate fi atât de tragic cât și comic, se referă la fiecare existență, la animale, la plante, la obiecte neînsuflețite. Totul își găsește loc în poezia ei.

„Vislava Śimborska a dezvoltat un mod incredibil de original de a privi lumea, plin de scepticism și pasiune. Ceea ce impresionează în cazul ei este că a scris poezii reflective și în același timp translucide, ușor de înțeles. Acesta este o realizare reală!” - Adam Zagajewski

„Poeta nu trebuie să țină cont de moda literară, de estetica în continuă schimbare a vremurilor, pentru că ea însăși definește regulile comunicării sale cu cititorul. Stilul său rafinat de ani de zile servește în mod minunat compunerii realizărilor literare și sintezei căutărilor filosofice. Acest lucru nu înseamnă, însă, stagnare sau retrogradare; dimpotrivă, Vislava Śimborska completează spațiile goale din propriul său sistem tematic și conceptual. Schimbă ierarhia problemelor supuse discuției, îmbogățește observația evenimentelor cotidiene căutând pentru acestea noi contexte. Spațiile privilegiate ale reflecției sale sunt memoria, timpul și degradarea pe care acesta o aduce”. - Wojciech Ligęza

„Poezie directă și luminoasă. Ironia ei, respectul său jovial și dezordonat, dar și setea de o uimire care reîmprospătează perspectiva asupra lumii, au făcut din Vislava Śimborska un rival al oricărei certitudini tiranice. Își întruchipează toate virtuțile spiritului occidental, libertatea, neliniștea, contestarea”. - The New York Times Book Review