Această carte a fost scrisă între paranteze. Pe măsură ce avansam în volumul doi al Metafizicii frumosului comentând părinții isihasti, am realizat că vorbeam despre un creștinism după secolul al patrulea, al cărui dogmă era marcată de gândirea stoică și neoplatoică, în principal.

Acest creștinism putea să privească cu ostilitate filosofia greacă, dar î adoptând instrumente sale intelectuale critice, cum ar fi distincția între sensibil și inteligibil, și se strecura în modalitatea sa în soteriologia acesteia. Așadar, insistam asupra evoluțiilor și treceam cu vederea evenimentul inițial, de parcă ar fi fost lucruri identice. Astfel se crea un gol, pe care încerc acum să-l acopăr cu "Secretul lui Iisus", pentru ca studiile filocalice care vor urma să fie plasate în orizontul lor istoric propriu și să fie înlocuită statica cu o dinamică interpretativă.

[...] (din prefața autorului)