M-am născut în 1953 în Salonic. Am crescut între Harlău și Voulgari, lângă cartierul unde a crescut și Zoe Samara, soția lui Tsitsanis, și unde o perioadă a trăit și compozitorul. Încă mai pășesc pe aceleași pământuri.

Într-o duminică înnorată din 1993, mi se face o obsesie să intru, pentru câteva pagini, în sufletul cumnatului lui Vassilis Tsitsanis, Andreas Samaras, cu care compozitorul deschide în 1942 o taverna, pe strada Pavlou Mela 22, în centrul Salonicului - nu trăiam atunci pentru a fi în compania lor: zile de ocupație germană, rezistență, război civil, exterminarea evreilor, foame și în toate acestea Tsitsanis scrie cele mai bune melodii ale sale.

Taverna Tsitsanis funcționează exact în vârtejul furtunii, împotriva și în același timp în afara acesteia, și continuă, după plecarea compozitorului în Atena în '46, să trăiască legendă în mintea mea, în diverse variații. Astfel, povestea care urmează este la fel de reală și la fel de fantastică ca și cuptorul de fier al Sideris și plajele din Paraguay ale lui Tsitsanis - propria lui Paraguay...

[Fragment din textul de pe coperta din spate a ediției]