În Paradoxul cu Actorul, Diderot examinează în general teatrul, punând sub microscop figura enigmatică a actorului.

Actorul este în mod constant urmărit de pierderea identității, fiind obligat să se recunoască prin alte figuri.

Pentru filozoful francez, această cunoaștere a actorului, pe baza căreia se dezice de sine, este legată de paradoxala capacitate a actorului de a nu fi sensibil, dezicându-se împreună cu sine de sentimentele sale.