Pe baza datelor cercetărilor istorice, suntem în măsură să cunoaștem până și cele mai mici detalii despre cum s-a desfășurat în Auschwitz etapa finală a exterminării evreilor și a altor deținuți. Totuși, situația este complet diferită în ceea ce privește semnificația morală și politică a exterminării, sau cel puțin în ceea ce privește înțelegerea umană a celor întâmplate.

Aici, cauzele comportamentului atât al victimelor, cât și al călăilor, precum și propriile lor cuvinte continuă să apară ca un enigmă nedezlegată. Nu este, evident, dificultatea pe care o întâmpinăm atunci când dorim să transmitem altora cele mai profunde experiențe ale noastre.

În această privință, problema se referă la structura însăși a mărturiei și la faptul că aceasta includea ca elemente constitutive un gol, adică supraviețuitorii depuneau mărturie pentru ceva ce nu poate fi mărturisit. A comenta mărturia lor înseamnă cu necesitate să se întrebe despre acest gol, să încerce să-l perceapă. Chiar și acesta este un mod - și poate singurul posibil - de a face auzit ceea ce nu poate fi spus.