Aproximativ două sute cincizeci de povești, majoritatea preluate din moștenirea mitologică greacă, se împletesc în Metamorfozele lui Ovidiu (43 î.Hr.-17 d.Hr.). Această cea mai faimoasă și vândută enciclopedie mitologică a Occidentului prezintă un univers în care totul – materie organică și anorganic, zei și oameni și tot ce se află între ei – se află într-o stare de alarmă metamorfotică.

Deități care uneori acționează arbitrar și alteori fac dreptate scriu epilogul metamorfotic în povești de excitație amornoasă, solidaritate afectuoasă, aroganță întâmplătoare și senzualitate extremă, în timp ce tonul narativ face „salturi cuantice” pe întreg spectrul de la tragic și epic autentic până la burlesc și parodie.

În versiunea lor ovidiană, celebritățile mitologice grecești au dobândit un statut arhetipal pentru pictori, sculptori, compozitori, scriitori și psihanalisti, în timp ce mai recent continuumul metamorfotic între lumea naturală și condiția umană a captat interesul ecologiei profunde.

După parcursurile selective în Corpurile care și-au schimbat aspectul (Gutenberg, 2009), această traducere completează maratonul celor aproximativ 12.000 de versuri ale celei mai excentrice, dar și celei mai vândute, dintre compunerile epice ale antichității greco-romane.