Prietenule sau adversar, nu vestesti nicăieri. Sunt aici prizonier, stau supus cuvintelor din interior.

„Poetul, mai devreme sau mai târziu, va intra în conflict cu societatea sau cu grupul și va urma – practic – unul dintre următoarele trei drumuri: Fie va face o critică guvernelor și conducătorilor partidelor, fie se va închide în turnul său de sticlă, fie se va compromite și va deveni un conformist... Pentru mine, poeții autentici sunt cei care aleg primul drum. Aș merge chiar până acolo să spun că îi consider poeți potențiali pe toți cei care, așa cum spune aproximativ Kant, „au o minte și au curajul să o folosească fără ghidajul nimănui”». Aris Alexandrou dintr-un interviu acordat lui Reno Apostolidis, revista Imagine, 1959

Aris Alexandrou își începe cariera literară ca poet la vârsta de 24 de ani, cu volumul Încă această primăvară (1946), și continuă să scrie poezie pe parcursul vieții sale scurte, marcată de exiluri, închisori, dezamăgiri și autoexil.

Optzeci de poezii explozive, „borne ale unui drum” după cum le numește poetul, de la angajamentul politic la respingerea oricărui dogmatism, care rămân relevante, iluminând, uneori ironic, fisurile suferinței umane.