Principalul focus al acestei cărți este transformarea unei mici provincii a Imperiului Otoman într-un stat european modern. Din anumite perspective, problemele care au apărut în timpul formării statului grec modern pot fi comparate cu problemele similare întâmpinate în prezent în eforturile lumii occidentale de a impune propriul său model politic și cultural asupra societăților străine, dacă nu chiar ostile. Faptul că grecii din secolele al XIX-lea și al XX-lea sunt creștini, în timp ce societățile care sunt în prezent subiectul experimentelor occidentale sunt musulmane, nu are o importanță prea mare în sensul că ambele au fost sau sunt tratate, explicit sau nu, ca domenii ale civilizației și în niciun caz ca parteneri egali în efortul politic căruia i se atribuie termenul de modernizare, mai degrabă fără critică. Mai mult, creștinismul grecilor nu a încetat niciodată să reprezinte schisma, adică o particularitate în comparație cu percepțiile europene occidentale, nu întotdeauna simpatice și chiar mai puțin înțelese.
Cu toate acestea, într-o astfel de comparație există o diferență care nu poate fi ignorată. Subiectul cărții este Grecia și grecii, iar această categorie - acum națională - este intrinsec asociată, într-un mod sugestiv, cu ceea ce europenii occidentali consideră fundamentul civilizației lor. Din această perspectivă, tratamentul special pe care acele populații l-au primit din partea Occidentului, care nu s-au răsculat doar împotriva Imperiului Otoman în numele creștinismului, ci au invocat prin numele lor o legătură cu un trecut în care Europa vede rădăcinile propriei identități, poate fi ușor interpretat. Aceasta este o percepție care este adesea invocată de toți cei care doresc să susțină sau să lupte împotriva alegerilor adesea disperate ale grecilor și care în secolul al XIX-lea le va da caracterizarea de "copii răsfățați ai Istoriei" de către europeni.