Tot ceea ce a devenit cunoscut ca fiind trilogia "Istoria sexualității" (Voința de a cunoaște, Utilizarea plăcerilor, Grija de sine) punea o întrebare simplă și clară, vizând inima subiectivității în cadrul culturii vestice: „în ce fel, de-a lungul secolelor, omul vestic a fost condus să se recunoască pe sine ca subiect al dorinței”? Cu toate acestea, moartea prematură a lui Michel Foucault în 1984 va acoperi cu griul prafului un întreg volum, care va rămâne închis în arhive timp de trei decenii, lăsând în suspensie și neterminat întrebarea genealogică despre subiectul doritor.

Acest volum poartă titlul "Mărturisirile cărnii" și vine să completeze ceea ce a fost cunoscut până acum ca trilogia "Istoria sexualității", constituind linkul de legătură între primul volum (1976) și cele secund și terț (1984), concentrându-se asupra tranziției de la viziunea păgână a afrodiziacelor la atitudinea creștină față de carne și dorință, studiind tehnicile de sine care au fost dezvoltate în Occident „într-o relație cu puterea celuilalt și cu privirea care marchează simultan o subiectivizare a individului și o obiectivare a interiorității sale”.

În acest fel, prezentul volum completează planul inițial al unei istorii a sexualității ca experiență, „dacă prin termenul experiență se înțelege relația care există în cadrul unei culturi între domenii ale cunoașterii, tipuri de normativitate și forme de subiectivitate”. În acest mod, Foucault îmbină viziunea filosofică și istorică cu poeticitatea criticii, cel puțin așa cum o doresc versurile poetului său preferat, René Char, care împodobesc coperta din spate a ediției franceze: „Istoria oamenilor este lunga succesiune de sinonime ale aceleași noțiuni. A o contesta este o datorie”.