Gretchen Page și-a periat părul drept și blond, în timp ce cu mâna liberă ținea telefonul la ureche. A încercat să-și facă o cărare pe mijloc și a lăsat părul să-i cadă pe umeri. Apoi a adus câteva șuvițe în față, să vadă cum ar arăta cu breton. De fiecare dată când se privea în oglindă, știa că cel mai bun atu al ei era părul. Își dorea foarte mult ca ochii ei verde-închis să nu fie atât de aproape de nas, lucru care o făcea să se simtă mică, excesiv de drăguță și deloc elegantă. Ca să nu mai vorbim de acel mic șanț tragic de la bărbie. Se considera o șaptea, destul de bună ca să fie cea mai frumoasă majoretă a Savannah Mills. Dar acum, când urma să meargă la liceul Seaside, de zece ori mai mare decât vechea ei școală, cum s-ar descurca cu concurența? Nici măcar Sephora nu exista în Savannah Mills!
„Și mie mi-e dor de tine, Polly” a spus, în timp ce încerca să-și fixeze telefonul la ureche. A lăsat peria, a oftat întorcându-și spatele către oglindă, a traversat camera și s-a așezat pe marginea patului. „E groaznic să începi o școală nouă în penultimul an.” Gretchen s-a sprijinit de perna mare și moale Hello Kitty, pe care i-o dăruise bunica Hanna când avea opt ani. Jumătate din umplutură dispăruse, dar nu avea inima să se despartă de ea. Era singura rudă pe care o simpatiza, bunica Hanna.
