Se împlinesc anul acesta douăzeci de ani de la moartea lui George Ioannou. La acest fapt nu i s-a acordat până acum atenția cuvenită, dacă judecăm după indiferența majorității ziarelor care, prin paginile lor dedicate cărților, formează condițiile bursei literare a valorilor noastre. Motivul este evident. „Ioannou nu se vinde”, declara cu superioritate cu câteva zile în urmă un editor obsedat de genul literar al bestsellerelor. Și totuși, Ioannou, până la moartea sa, a fost cel mai „vândut” dintre prozatorii epocii sale.

„Ioannou nu se vinde astăzi”, a analizat editorul, „pentru că nu exprimă spiritul vremurilor noastre”. Observația ar fi fost pertinentă dacă scopul mai profund al literaturii ar fi fost expresia spiritului unei epoci. Motivul pentru care Ioannou este unul dintre cei mai mari prozatori ai noștri a fost explicat cu convingere de critică.

Ioannou mitologizează în mod realist experiența destinului său personal trăită de eroul auto-biografic al prozelor sale, cu o scriere care redă aventurile sale cu o claritate onirică. Și este această mitologizare sofisticată și dimensiunea ontologică pe care o oferă înfățișării lumii sale ceea ce, cred eu, va face ca opera sa să fie citită, în zilele care vor veni, la fel cum este citită astăzi opera lui Vizyinos și a lui Papadiamantis.

(30-8-2005, Nasos Vagenas) [Extras din textul prefatei]